Amintirea lui ma urmareste

Da...se pare ca amintirea lui ma urmareste. Cel putin asta simt eu. Si nu ma refer la faptul ca sufar dupa el, pentru ca nu sufar, ci din contra, mi-e foarte bine acum. Ma refer la faptul ca toti prietenii cu care ma intalnesc ma intreaba de el, de parca inca am fi impreuna.
Ieri am fost la ziua lui Dani, un baietel foarte scump, o dulceata de baietel. A implinit ieri 6 anisori. Dupa ce ne-am pupat si am vorbit putin despre unele altele...a venit o intrebare bomba. Dani, baietul de 6 anisori, m-a intrebat ce mai face Adi si daca mai vorbesc cu el. O intrebare bomba...nu mi-a venit sa cred ca pana si pustiul de 6 ani ma intreaba de Adrian. Normal ca n-am stiut cum sa-i explic pustiului ca eu si Adrian nu mai vorbim, ca nu mai suntem impreuna. Ar fi fost prea greu de explicat pentru un copil de 6 ani. M-am rezumat la a-i spune ca Adrian e plecat in Grecia din nou si ca nu avem timp sa vorbim pentru ca eu sunt ocupata cu facultatea si cu serviciul, iar el e ocupat cu serviciul lui.
Zilele trecute ascultam o melodie veche..si gandindu-ma la situatia asta au iesit cam urmatoarele versuri:
"Prietenii mei ma vorbeau pe la spate
Ca tu nu esti de mine
Si chiar aveau dreptate
Dar acum ca s'au convins ca noua chiar nu ne'a fost bine
Nu stiu de ce dreq cand vorbesc cu mine intreaba intai de tine...".

Sper ca aceasta situatie sa se incheie cat mai curand, pentru ca viata merge inainte cu sau fara el. Sa nu se inteleaga ca i'as purta pica. Pur si simplu nu vreau sa mai fiu intreabata de el...nu vreau sa se faca confuzia ca noi suntem impreuna. N-as vrea sa-i creez probleme cu actuala lui prietena, de aceea evit sa vorbesc despre el. Sper sa fie sanatos si sa se bucure de noua sa relatie, care, chiar sper sa-i aduca fericirea. Aaaa..sa nu uit...La multi ani pentru prietena lui pentru ca astazi isi serbeaza ziua numelui. Si o rugaminte pentru prieteni: nu ma mai intrebati de Adrian. ;)