Se afișează postările cu eticheta Realitati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Realitati. Afișați toate postările

miercuri, 10 august 2011

Festivalul de Film Istoric - Râșnov 2011 - a doua zi

Sâmbată 6 august. A două zi a festivalului a început, la ora 10.00, cu proiectia filmului ”Toate pânzele sus”, proiecție ce a avut loc la cinematograful din Râșnov. La ora 11.00, în Gradina Cetății a avut loc dezbaterea ”Atacurile teroriste din septembrie 2001”. La dezbaterea ce a fost moderată de Bogdan Hrib, scriitor, editor și fondator al editurii Tritonic, au participat Nicolae Pepene - directorul festivalului și al Cetății, și Dan Dimăncescu - consulul onorific al României la Boston. 

Dezbaterea a ținut în jur de 50-60 de minute, după care a urmat proiecția documentarului realizat de National Geographic, ”11 septembrie. De ce?”, la cinematograful Râșnov.  De la ora 17.00, Biserica Evanghelică a găzduit un concert pentru vibrafon și ansamblu de coarde. Între noi fie vorba, nu e genul de muzică după care să mă topesc. Dar cum bine zice o vorbă din popor, gusturile nu se discută. De ce spun asta? Pentru că biserica era aproape plină. La ora 18.00 ne-am mutat la cinematograf, acolo unde Alin Mureșan scenaristul filmului ”Demascarea” (R: Nicolae Mărgineanu, Români 2010) a discutat cu cinefilii despr film, dar și despre cartea cu același nume pe care a lansat-o. Pe scurt, filmul prezintă mărturii ale oamenilor care au trăit pe pilea lor fenomenul de la Pitești. Discuția dintr public și scenarist a fost moderată de Claudia Nedelcu, editor coordonator TVR.
După film am fugit la Cetate unde ne-am delectat cu un concert de jazz cu piese celebre din muzică de film, susșinut de ansamblul Stell Jazz Cafe, din Hunedoara. 
Seara a continuat cu proiecția unui medalion Nicholas Dimăncescu, comentat și dezbătut de Dan Dimăncescu, tatăl lui Nicholas și Cristian Lașcu, speolog și redactor șef la National Geogaphic România. Pentru cei cae nu știu cine este Nicholas Dimăncescu a fost regizorul american de origine română. În momentul în care a murit se afla în România pentru a filma un documentar despre obiceiurile dacilor, când a căzut de la o înălţime de aproximativ 150 de metri.  Acesta este cel de-al treilea documentar pe care Nicholas Dimăncescu încerca să îl filmeze în România, după ce alte două, care aveau ca temă România în timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial, fuseseră deja difuzate în ţară şi străinătate.



Dan Dimăncescu a rămas până la finalul programului, în jurul orei 1.00 noaptea, vizionând alături de noi cele două documentare ale fiului său Nicholas, ”Ultima redută” (Hill 789: The Last Stronghold) și Cavalerii aerului: Lupta deasupra României (Knights of the Sky: Air War over Romania). 
Dacă proiecțiile din Grădina Cetății s-au terminat în jurul orei 1.00, noi am ajuns la pnsiune in jurul orei 2.00, pentru că am rămas să trângem aparatura, scaunele și ce mai era pe-acolo. Bineînțeles că, odată ajunși la pensiune, nimeni n-a mers la culcare. Am stat pânî la ora 4 dimineața și am sărbătorit cei 23 de anișori pe care i-am îndeplinit. Nu vă povestesc acum cum ne-am trezit dimineata și cum a fost ziua de duminica, dar o voi face în următorul post :) Acum, la culcare...noapte bună..iar e ora 3 și eu nu dorm :P


Festivalul de Film Istoric - Râșnov 2011 - prima zi

Suntem deja în a 6-a zi a Festivalului de Film Istoric Românesc, de la Râșnov, și eu încă nu v-am povestit nimic. Aș spune fără încetare ca e un festival unic și fascinant și merită toată atenția noastră.
Voi începe cu ziua deschiderii. A treia ediție a festivalului de film istoric românesc și-a deschis porțile vineri, 5 august. Festivitatea de deschidere a avut loc în Grădina Cetății Râșnov, începând cu ora 20.00. Organizatorii au programat pentru prima seara un concert de muzică și dansuri tradiționale argentiniene - Tango Argentino, urmat de proiecția filmului ”Legământul” (”The Oath” - R: Laura Poitras, 96 min., USA 2010).

Dechiderea FFIR s-a suprapus cu festivalul de muzică pop pentru copii organizat de Mihai Trăistariu, dar din fericire am avut public care a preferat cultura în locul ”noilor talente” care urmau a fi descoperite de Trăistariu. Nu zic ca nu e o idee faină, dar sonorizarea alăsat mult de dorit..copiii se auzeau urlând, nicidecum cântând. Dar nu aici doream să ajung. Doream doar să spun că festivalul a debutat cu dreptul și pare să prindă rădăcini în rândul turiștilor. Am întâlnit oameni care au venit în Râșnov, în această perioadă, special pentru acest festival.
Pe lângă ideea fantastică a organizatorilor de a face acest festival, genială mi se pare și echipa. O mână de oameni care înțeleg ce înseamnă colegialitate, lucru în echipă și armonie. O echipă care știe să lucreze când este treabă și să se distreze în puținul timp ”liber”.
Mă bucur că sunt alături de ei, pentru că sunt niște oameni extraordinari de la care, chiar ai ce învăța.

sâmbătă, 23 iulie 2011

Amy Winehouse a murit!

Cantareaţa Amy Winehouse a fost gasită moartă, în această după-amiază, în locuinţa sa din Londra. 

S-a născut pe 28 septembrie 1983, şi a debutat în 2003 cu albumul "Frank", recompensat cu discul de platină. În octombrie 2006, lansează albumul "Back To Black", album care îi va aduce ulterior 5 Grammy-uri, 2 Brit Awards şi un Igor Novello.



Nu s-a născut vedetă, a fost fiica unui sofer de taxi şi a unei farmaciste. Talentul l-a moştenit de la unchii din partea mamei, care cântau jazz. Primnul contact cu lumea muzicală se produce la vârsta de 16 ani. În acea perioadă fusese exmatriculată de la Sylvia Young Theatre School. Cum se spune că atunci când ţi se închide o uşă, ţi se deschide alta, şi cântăreţei i s-a deschis uşa spre succes. Prin solistul Tyler James, un demo de-al ei ajunge la managerul lui care, coincidenţa sau nu, căuta un vocal jazz. Urmează o colaborarea fructuoasă între cântăreaţa şi Island Records. 

Potrivit Young Music Millionaire, un top al celor mai bogati tineri artisti din Anglia, avea o avere de aproximativ 20 milioane de dolari, de care, din 2009 se ocupă părinţii cântăreţei

De cânţiva ani cântăreaţa era dependentă de alcool şi droguri. Mai multe detalii puteţi afla de aici.  

joi, 14 iulie 2011

1 an de la moartea Fetei cu Părul de Foc

Astăzi de împlineşte un an de la moartea Mădălinei Manole, fata cu părul de foc. Un an plin de durere, scandaluri şi reproşuri. Nici după un an "Fata cu părul de foc" nu şi-a găsit liniştea. O moartea neaşteptată şi suspectă, un copil mic care nu-şi va cunoaşte mama decât din presă şi din melodiile lasate moştenire fanilor sunt doar cateva din motivele de dispută dintre Petru Mircea - soţul cântăreţei şi familia Manole. În ziua în care ar fi trebuit comemorata amintirea cântăreţei, sotul şi părinţii s-au bătut la cimitir...urât...urât..foarte urât...O voce frumoasă, inconfundabilă, o fata frumoasă şi o moarte suspecta. Odihneşte-te în pace, Mădălina!!!

marți, 12 iulie 2011

JURĂMÂNTUL ÎNCREDERII - Mai bine propriul tau stapan

Am revenit la blogul meu după mai bine de un an. Au trecut, de fapt, mai bine de 15 luni de când nu am mai postat nimic. Probabil nu m-aş fi reîntors la blog dacă funcţia de "jurnalist" mi-ar fi adus satisfacţie. Şi mă refer atât la cea profesională cât şi la cea financiară. Sincer, sunt dezamăgită de mass-media locală. Dupa un an jumătate de presă scrisă neplătită am decis că mai bine scriu pentru mine decât să scriu pentru alţii. Drept urmare mă voi dedica acestui blog şi voi scrie ori de câte ori voi simţi că am ceva de spus. Cu siguranţă voi încerca să mă îndepărtez de domeniul INFRACTIONAL - JUSTITIE şi-mi voi canaliza atenţia spre tot ce înseamnă cultură, social, PR si Publicitate şi de ce nu..timp liber. Vă voi împărtaşi păreri şi impresii de la concertele/conferinţele/workshopurile/intershipurile la care voi participa şi promit sa fiu un observator nu nu, nu obiectiv, ci foarte subiectiv şi critic.